Ianuarie, luna tristetilor de dupa Sarbatori, cu kile in plus,  rezolutii si planuri marete care deja de prin martie devin istorie, ma rog, stiti si voi cum e. Mai vine si cate o zapada, maine-poimaine iesim iar la baut ceai prin Piata Victoriei pe banii lui Soros, deci totul este mai mult decat minunat.

Apai nici eu nu ies din norma, si eu tot cam asa… Planurile mele pe termen lung implica kilele in plus, sper ca intentiile mele sa nu se fasaie inainte de vreme, totusi… E drept ca si anul trecut parca tot asa am zis, dar…mda. In fine, oameni suntem, sa o luam cu usurelul si cu inceputul si sa nu punem pe noi insine presiuni in plus ca nu rezolvam nimic asa, ci doar ne mai adaugam niste frustrari. Lectie deja invatata, din proprie experienta.

Pana una-alta, in acest sens m-am decis sa nu-mi fac un plan concret, ci doar sa iau fiecare zi asa cum e, respectand niste principii de bun simt: sa mananc cantitati mai mici si mai des, sa beau mai multa apa (si mai putin vin:)), sa scad aproape de zero carbohidratii – cel putin pana ma hotarasc sa mai fac si eu ceva miscare, sa gatesc cat mai mult cu legume si cu peste si carne slaba, sa nu mai mananc tarziu, sa iau intotdeauna micul dejun. Pana acum vad ca ma simt ok, de fapt ma simt bine pentru ca reusesc sa fac ceva pentru mine, pentru binele meu. Si chiar daca numai pentru asta si tot merita! Dar daca vad si schimbari semnificative pe cantar va dau de stire.:)

Reteta asta de supa se incadreaza in „dogmele” liber (impuse) alese de mai sus; din filmul „dar ce mai avem noi prin camara/frigider/congelator?!”, am scos urmatoarele, in ordinea numerelor de pe tricou: una bucata punga de spanac congelat, un praz si niste cozi de ciuperci ramase in congelator. Din start mi-a venit ideea unei supe din combinatia de spanac si ciuperci, dar nu una crema, ci una clara, plina de legume care sa se vada prin ea. Gen minestone, asa, dar fara paste si, pe cat posibil, fara parmezan (la domnul Cucinino nu s-a putut fara…). De fapt mint, primul gand a fost la o lasagna cu spanac si ciuperci, dar a trebuit sa alung rapid pacatul in care stateam sa pic. Pfuuu!!

Ei, si daca am zis ca fac supa, ce mai puteam pune pe langa? Vedeti voi mai jos ce am mai gasit prin „rezerve”:

Ingrediente:

  • 200 g spanac congelat
  • 6-7 ciuperci de padure deshidratate
  • 200 g ciuperci proaspete (eu am avut doar congelate, cozile de va ziceam mai sus si o mana de ghebe; dar va recomand clar unele proaspete)
  • un fir de praz
  • 2 morcovi
  • un ardei gras rosu
  • o capatana de usturoi
  • o jumatate de ardei iute (ajustati cantitatea in functie de preferinte)
  • cateva frunze de busuioc (proaspat sau, daca aveti unul aromat, merge si uscat)
  • un strop de ulei de masline
  • sare si piper proaspat rasnit.

Fara sa stau prea mult pe ganduri am pus ciupercile uscate intr-un bol si am turnat peste ele 1 l de apa fierbinte. Intre timp am tocat usturoiul tot, ardeiul iute si partea alba de la praz si le-am inabusit intr-un pic de ulei de masline. Am pus peste morcovul taiat rondele si ardeiul gras, fasiute, am condimentat cu sare si piper si am mai lasat sa se inmoaie nitel.

Am scos ciupercile din apa, le-am tocat si le-am adaugat in oala. Am strecurat apoi zeama in care au stat (e plina de gust, dar si de mici fire de nisip sau pamant care n-au ce sa caute in mancare) si am turnat-o peste legume. Am mai adaugat cam inca 1 l de apa fierbinte, ca nu era de-ajuns lichid.

Dupa vreo 10 minute am pus celelalte ciuperci, feliate si ele; cum va spuneam, e de preferat sa aveti proaspete, sunt mult mai aromate, cele congelate sunt cam naspa si nu le cumpar niciodata, dar am considerat ca decat sa arunc coditele si ghebele ramase, mai bine le pun acolo in supa, rau n-au cum sa faca.

A urmat restul de praz, partea verde adica, apoi spanacul congelat. Am adaugat si busuiocul uscat (de mine, din productia proprie si din ce am mai cules sau primit de la vecini peste vara; de la ei e cel mov din poza, vedeti ce fain s-a pastrat culoarea? Si aroma e geniala, putin diferita de cea proaspata, dar cumva mai intensa si mai interesanta. Nici o legatura, totusi, cu ce exista in comert, la plic).

Ultimul adaugat e spanacul, care a fost lasat cateva minute, doar cat sa apuce sa se dezghete si sa fiarba putin.

Se poate servi cu parmezan ras deasupra, cu cateva picaturi de ulei de masline si cu paine prajita frecata cu usturoi, ca la bruschete, o aroma intensa care merge ceas!

Eu am mancat-o „goala”, adica fara parmezan si bruschete, dar burtica mea a fost la fel de fericita! De fapt, de-abia astept sa ajung acasa, ca mai am!:)

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie articolul:

Scris de

Alina

Salutare! Eu sunt Alina si imi place sa gatesc. Pe scurt, despre mine: moldoveanca, blonda, 30 si ceva de ani spre 40, stau la curte, in apropiere de Bucuresti. Am "decat" un sot, plus 3 catei si de curand si o pisica. Crescuta la tara, pe undeva intre Onesti si Bacau, pe Valea Tazlaului. Foarte mandra de asta. Copilarie idilica, urcat in copaci, facut baie in rau etc.etc. Familie de profesori - tata invatator, mama profa de mate, sora profa de romana, matusi si verisori de asemenea. Eu... ASE. Lucrez in vanzari = mici satisfactii carieristice, mari nervi, stres si oboseala.

Acum 3 ani am decis ca imi doresc si altceva de la viata, asa ca am urmat cursurile de cofetar-patiser de la Horeca School, unde mi s-a deschis o alta lume in fata ochilor. Chiar daca nu profesez in domeniu, cred ca asta a fost una din cele mai bune decizii luate in ultimul timp pentru ca acolo am avut ocazia sa intalnesc oameni minunati si sa ma incarc cu multa energie pozitiva si creativa. Toate experientele de acolo m-au completat din toate punctele de vedere si sunt foarte recunoscatoare pentru asta.

Aici pe blog gasiti retete variate, in mare parte usoare si cu ingrediente accesibile. Incerc intotdeauna sa nu fac risipa de alimente, asa ca multe din retetele de aici incep cu "aveam in frigider niste legume gata sa moara si m-am gandit sa fac ceva cu ele".

Sper sa gasiti inspiratie pe aici si daca va place ceva, dati-mi si mie un semn, sa ma bucur si eu putin.:)