Astazi e o zi speciala pentru mine din mai multe puncte de vedere. Era ziua de nastere a bunicii mele, Mica, ar fi implinit 101 ani. Mi-e tare dor de momentele cand eram copil si stateam cu capul in poala ei, sa-mi „faca in cap”, de fragii pe care ii insira pe un fir de iarba si mi-i aducea cand se intorcea de la deal, de camesa ei de noapte cu danteluta la poale, de felul cum imi incalzea la piept picioarele in noptile cand ea se culca devreme si eu stateam pana la 2:00 la televizor, de tocanita ei de cartofi si de chisalita pe care o facea pe vremea asta, in plin anotimp al cireselor… Of, tare-i nasol sa fii om mare, nu stiu de ce a trebuit inventata si chestia asta.

Mica mea cuminte si draga…

Tot azi e ziua de nastere a nepotului meu, singurul de altfel, pe care il iubesc ca pe ochii din cap ba chiar si mai tare! Raducul meu face azi 15 ani si de 4 ani deja locuieste impreuna cu sora mea in SUA.

 15 ani?!!?!  Nu creeeed…. Parca ieri a fost facuta poza asta. Ieri… in 2006…

Acum 3 ani, la prima aniversare a lui pe care nu am sarbatorit-o impreuna, am avut asa… un gol in stomac si un timp pe care nu stiam cum sa-l folosesc ca sa nu ma mai simt …. degeaba. Practic am simtit nevoia de un alt „copil” catre care sa-mi canalizez energia, sa-l sterg la fund si sa-i dau de mancare.:) Si a aparut baby Cucinino!:)

Nu m-am gandit neaparat sa fac ceva anume, vroiam doar sa am un loc al meu unde sa pun retetele pe care prietenii si familia le apreciau si pe care eu, cu memoria mea de peste prajit, le uitam tot timpul, mai ales cand venea vorba de dulciuri. Stiti, e ca atunci cand te trezesti ca n-ai chef de nimic si te apuci sa pui in ordine lucrurile de prin sertare doar ca sa faci ceva, cam asa a fost. Ce-i drept, exact asta am facut, pentru ca de regula imi notam retetele pe tot felul de foicele si pagini rupte, pe care le aruncam intr-un sertar.:)

Asa ca am deschis pagina de Facebook. Numele mi-a venit pur si simplu, poate de unde imi place simplitatea bucatariei italiene, aia in care e de ajuns sa pui 2-3 ingrediente de calitate si iti iese ceva fabulos, e un concept de care eu ma simt foarte aproape. Asadar, bucatarie = cucina, bucatarioara (si de alint, dar si ca bucataria mea e una prea mica pentru mine) = cucinino.

Ce-am facut de atunci? Pai… destul de multe pentru un proiect aparut intr-o doara.

  • Revista

In perioada respectiva, chiar inainte de a da drumul la pagina, ma jucam de-a publicatul retetelor intr-o revista culinara de mici dimensiuni, Din bucataria Adinei o cheama, in care aveam rubrica mea, Retete pas cu pas.

Prietena mea buna era redactor la revista si mi-a propus aceasta colaborare, crezand in mine chiar inainte sa o fac eu.:) Ce sa zic, asta mi-a dat curaj, mai ales cand am vazut ca imi iese, asa ca am continuat colaborarea cu revista pentru mai multe numere. Acolo am postat reteta de oua Benedict, mucenicii, tortul Tiramisu si multe altele.

  • Emisiunea

Tot brusc a aparut si invitatia la prima emisiune Sanatatea in bucate la care am participat, in 2016; si tot un prieten a crezut in mine suficient incat sa ma recomande; e vorba de dragul meu Horia, pe atunci mana dreapta a lui Marius Tudosiei, astazi cautator de stele Michelin prin Suedia.

Nu va zic ce emotii am avut… Era prima mea aparitie la TV, pe Marius nu-l mai intalnisem, mi-a luat 3 saptamani sa ma hotarasc ce sa gatesc, eram sigura ca o sa dau chestii pe mine, cum fac de cele mai multe ori in propria bucatarie… In fine, a fost ok, evident, la asta a ajutat mult si faptul ca mi-am dat seama repede ca sunt printre „de-ai mei”; ce-i drept, si prosecco-ul ala a fost foarte bun.:) Ciorba radauteana a iesit dementiala, briosele la fel… a fost bine. Puteti vedea emisiunea dand click aici.

Si daca tot ne-am simtit bine impreuna, am mers sa dam o mana de ajutor si la Gourmet Festival, primul din Bucuresti, ca sa continuam in acelasi stil. Evident, domnul Cucinino, cum il mai alint uneori pe consort, si el mare pasionat de bucatarie (pacat ca nu incape de nevasta-sa:)) a fost si el prezent pe baricade.

Dupa asta a urmat si a doua emisiune, cea de anul trecut, in care m-am spart in figuri cu dovleacul, ca era in sezon.  Si sper sa mai urmeze si altele, evident, ca a inceput sa-mi placa.:)

  • Workshop-urile

Odata cu aparitia Cucinino am participat si organizat mai multe workshop-uri culinare: am fost la conacul Golescu si am decorat briose cu cei mici, am fost la Carrefour Berceni si am facut salate la borcan si tot acolo am sarbatorit Dragobetele cu dulcegarii ornate cu tot felul de inimioare. A fost fain tare, imi place mult sa impartasesc cu oamenii faptul ca gatitul nu trebuie sa fie o corvoada, ci poate fi si maxim de distractiv si de relaxant.

  • Site-ul

Acum un an mi-am dat seama ca deja lucrurile devin serioase si am dat drumul si la site, unde retetele sunt intr-o forma mai organizata si mai usor de accesat. Mai am mult de lucru la el, mi-ar placea sa fie si mai prietenos, dar pana una-alta ne descurcam cu ce avem. Aici o sa cititi poate mult mai mult despre mine, despre viata mea, despre experientele mele, lucruri care pe Facebook sunt mai greu de impartasit.

Si daca nu ati aflat pana acum, sa stiti ca pe blogul meu puteti gasi si  informatii despre tigai, ustensile si tot felul de chestii pe care le cunosc datorita faptului ca munca mea de zi cu zi inseamna vanzarea de astfel de produse. Poate ca dau destul de multe detalii si par plictisitoare, dar o fac pentru ca nu vreau sa bat campii si sa va zic doar parerile mele despre una sau alta, as vrea ca articolele mele sa va fie de real ajutor atunci cand trebuie sa cumparati ceva.

  • Horeca school

Tot jucandu-ma cu ingrediente noi, cu retete noi, tot experimentand dupa ureche, mi-am dat seama la un moment dat ca vreau mai mult. Ca vreau sa cunosc mai mult din acest domeniu fascinant care este cofetaria. Intotdeauna ma intrebam cum naiba le iese unora torturile alea cu margini perfecte, cu decoruri de iti iau ochii, cu texturi contrastante, cu insertii si cu tot felul, mi se parea ceva incredibil! Ei bine, domnul Cucinino a anticipat gandurile mele si de ziua mea mi-a facut un cadou neasteptat: inscrierea la scoala de cofetari-patiseri Horeca School!! Ziceti voi, nu e cel mai cel sot din lume?! (OK, asta sau a vrut sa scape de mine vreo 4 luni:)).

Sincer, nu m-am dus acolo nici sa dau pe cineva pe spate ca sunt blogger culinar, nici cu vreun gand sa ma las de jobul in vanzari si sa-mi deschid o cofetarie dupa ce fac cursurile. Prima pentru ca blogul meu este despre gatit acasa, iar acolo m-am dus sa invat cum se fac lucrurile la nivel profesionist, fara nici o legatura cu experienta de pana acum. A doua pentru ca… sincer, mi-as dori sa am banii, curajul si puterea sa o fac, dar cum nu le am pe nici unele, prefer sa le admir de departe pe colegele care vor face acest pas. (Ba nu, nu de departe, ele stiu ca daca au nevoie de ajutor pot doar sa strige si sar cu tot dragul!)

In fine… M-am dus sa invat si atat. Am sa povestesc eu mai multe intr-un articol dedicat despre incredibila experienta de acolo, nu incape aici tot.:) Cert este ca mi-a schimbat total viziunea despre ce inseamna asta si culmea! parca de-abia mi s-au deschis ochii, tot ce vreau este sa aflu din ce in ce mai multe si sa fiu din ce in ce mai buna in privinta asta.

 

Ce ne facem, fetelor, de-acum incolo?

Anul asta cred ca va fi unul de cotitura pentru mine si pentru al meu Cucinino, mai ales ca a inceput asa, in tromba, ma refer la cursul de cofetar-patiser. Ce urmeaza? Nu stiu, e o intrebare pe care multi mi-au pus-o dupa ce am absolvit. Deocamdata … cam nimic, inca ma odihnesc pentru ca a fost totusi un efort destul de intens sa fac acest curs in paralel cu serviciul; nu cred ca i-ar fi nimanui usor sa stea la job pana la 17:30 si dupa aia sa mearga la Raddison sa presteze la laborator pana la 23:30, nu? Si a doua zi sa o ia de la capat.

Dupa ce-mi trece vreau sa incerc sa exersez mai mult pe retetele clasice si pe tehnica; de exemplu, weekend-ul trecut am facut un Fraisier, de care am fost multumita ca si gust si textura, insa nu prea am fost de aspect. Deci… mai repetam.:)

O alta chestie care ma pasioneaza recent sunt retetele vechi; imi place tare mult proiectul Gastroart al lui Cosmin Dragomir si admir foarte mult ceea ce face. La fel, e un subiect pe care il voi aborda in articole viitoare, cert e ca asta e una din directiile spre care vreau sa ma indrept, redescoperirea bucatariei autentice romanesti. In ce fel… om vedea.

Si la capitolul articole despre ustensile as vrea sa mai lucrez, ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai postat acolo. Am vreo 3 articole incepute, insa pana acum n-am reusit sa le finalizez. Va urma.:)

Timpul mi se cam pune de-a curmezisul uneori…

Dar cel mai important lucru pe care mi-l propun este sa fac ceea ce-mi place, cand imi place, fara sa fiu fortata de termene limita, de responsabilitati si de alte chestii de genul asta. Am parte de ele destul la munca; aici este si trebuie sa ramana bula mea de liniste, locul unde sunt eu insami si unde sunt propriul meu stapan.

Daca e ceva ce am invatat de-a lungul celor 3 ani de cand am blogul este ca trebuie sa ne bucuram mai mult de ceea ce avem, de ceea ce suntem, de ceea ce putem sa facem. Intentionez sa continui pe aceeasi directie si in urmatorii ani. Ceea ce va doresc si voua.:)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie articolul:

Scris de

Alina

Salutare! Eu sunt Alina si imi place sa gatesc. Pe scurt, despre mine: moldoveanca, blonda, 30 si ceva de ani, 10 si ceva de kile in plus, stau la curte. Am "decat" un sot, plus 3 catei. Crescuta la tara, pe undeva intre Onesti si Bacau, pe Valea Tazlaului. Foarte mandra de asta. Copilarie idilica, urcat in copaci, facut baie in rau etc.etc. Familie de profesori - tata invatator, mama profa de mate, sora profa de romana, matusi si verisori de asemenea. Eu... ASE. Lucrez in vanzari = mici satisfactii carieristice, mari nervi, stres si oboseala.

Gatitul e "pansamentul" meu aproape zilnic, care de cele mai multe ori functioneaza. OK, asta si vinul... Pe-aici gasiti rezultatele "tratamentului" meu. Enjoy.:)