Weekend-ul asta este printre putinele din vara asta in care stam si noi acasa, singuri, dor cu javrutzele din curte. Si pentru ca suntem norocosi sa fim inconjurati de paduri si lacuri, chiar daca stam la doar 15 km de Bucuresti, ne-am propus sa facem o plimbarica, sa gasim o poienita in padure, la umbra unui stejar, si sa ne relaxam creierasii in liniste si pace.

Va anunt mai incolo cum au decurs demersurile in acest sens, pana una alta m-am gandit ca s-ar putea sa ni se faca foame si am copt niste briose sarate, sa le luam la pachet.

Ma enerveaza enorm sa arunc mancarea sau legumele vestejite din frigider. Pana la urma, ce vina au ele ca ne-am lacomit cand am fost la piata si am luat mai mult decat ne trebuia? Doamne iarta-ma, sunt locuri pe lumea asta unde oamenii mananca o data pe saptamana si noi aruncam orice ni se pare ca nu mai arata ca proaspat cules din copac…

Asa ca, odata cu ocazia dorintei noastre de a ne petrece timpul in natura, am dat din nou o sansa dovlecelului ce sta in frigider de saptamana trecuta si ardeiului capia cu codita vestejita ce a ramas uitat si el din cauza pepenelui care i-a luat fata. Am mai reciclat si o bucatica de cascaval ratacita in sertar si … iaca ce-a iesit:

Ingrediente:

  • 3 oua
  • 300 g smantana
  • 50 ml ulei de masline
  • 100-120 g faina
  • un praf de copt
  • un dovlecel
  • un ardei capia mic
  • o mana de busuioc proaspat
  • frunzele de la vreo 2 tije de telina apio
  • o cana de parmezan ras (vreo 30 g)
  • 50 g cascaval
  • 2 catei de usturoi
  • sare, piper, fulgi de chili.

Primul lucru facut a fost sa aprind cuptorul la 180 grade. Apoi am curatati dovlecelul de coaja si seminte si l-am dat pe razatoarea mare, apoi l-am presarat cu sare din belsug si l-am lasat sa iasa apa din el.

Intre timp mi-am pregatit restul ingredientelor: am maruntit frunzele de apio si busuiocul, am taiat cubulete ardeiul si cascavalul si am cernut faina impreuna cu praful de copt.

Apoi am procedat cam ca la briosele dulci, adica am amestecat ingredientele ude si le-am pus pe alea uscate peste: am batut ouale cu uleiul de masline si smantana; am adaugat sarea, piperul, fulgii de chili, plus usturoiul taiat marunt; am pus si parmezanul ras si dovlecelul, scurs bine de zeama. A urmat faina, pe care am amestecat-o usor cu o spatula (compozitia ar trebui sa fie destul de ferma, putin mai groasa decat atunci cand faceti chec; daca e mai moale, mai adaugati un pic de faina). La final se pun restul ingredientelor – frunzele, ardeiul si cascavalul si se umplu formele de briose, in care ati pus deja, ma gandesc, hartii speciale pentru briose. Umpleti aproape pana sus formele, nu 3/4 ca la cele dulci, astea nu vor creste la fel de tare.

Dati-le la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru vreo 20 minute, pana se rumenesc frumos deasupra.

Hai, gata ca trebuie sa ma pregatesc de plecare!:) Duminica placuta si linistita tuturor!

Distribuie articolul:

Scris de

Alina

Salutare! Eu sunt Alina si imi place sa gatesc. Pe scurt, despre mine: moldoveanca, blonda, 30 si ceva de ani, 10 si ceva de kile in plus, stau la curte. Am "decat" un sot, plus 3 catei. Crescuta la tara, pe undeva intre Onesti si Bacau, pe Valea Tazlaului. Foarte mandra de asta. Copilarie idilica, urcat in copaci, facut baie in rau etc.etc. Familie de profesori - tata invatator, mama profa de mate, sora profa de romana, matusi si verisori de asemenea. Eu... ASE. Lucrez in vanzari = mici satisfactii carieristice, mari nervi, stres si oboseala.

Gatitul e "pansamentul" meu aproape zilnic, care de cele mai multe ori functioneaza. OK, asta si vinul... Pe-aici gasiti rezultatele "tratamentului" meu. Enjoy.:)